Doctor Bogdan Gușanu

Ce este Adenomul de Prostată?

Adenomul de prostată este cea mai frecvența tumoră benignă a bărbatului cu vârstă de peste 55 de ani, 70 % dintre bărbați suferind de această afecțiune, mărirea volumului acesteia făcându-se sub influență hormonala. Adenomul de prostată este o afecțiune cu evoluție lentă, pe parcursul a mai multor ani, modificările induse asupra aparatului urinar apărând insidios.

Prostată este o glanda accesorie a aparatului genital masculin, care se află la baza vezicii urinare și care conține uretră prostatica.

Creșterea în volum a prostatei (apariția adenomului de prostată) realizează comprimarea în timp a lumenului uretral, determinând modificări atât ale funcției urinare, cât și a celei sexuale. Pentru golirea corespunzătoare a vezicii urinare în cazul în care eliminarea urinei este împiedicată, mușchii vezicii și cei abdominali caută să depășească acest obstacol printr-un efort suplimentar, în așa fel încât la început fluxul și debitul urinar să nu sufere modificări. Ulterior, chiar dacă această musculatura se contracta mai puternic, acest mecanism este depășit, instalându-se așa numită “vezica de lupta”, cu pereți groși, anfractuosi. Odată depășit mecanismul de golire al vezicii urinare apare rezidiul vezical, acesta fiind responsabil de complicațiile adenomului de prostată : infecția urinară, litiaza, hematuria, incontinență, retenția completă de urină și insuficientă renală progresivă.

Factorii de risc incriminați în apariția adenomului de prostată sunt : factori genetici, vârstă, consumul de alcool, fumatul, hipertensiunea arterială, obezitatea și diabetul zaharat, precum și consumul de medicamente (antidepresive, antihistaminice).

Simptome

✓obstructive – dificultate în a iniția actul mictional, jet urinar cu presiunea mică, jet urinar intermitent sau întrerupt, urinare dificilă, timp mare de golire a vezicii urinare, senzația de golire incompletă a vezicii urinare, retenția de urină (“blocajul” de urină”), incontinență prin prea plin (urină care rămâne în vezica depășește capacitatea de stocare a vezicii și pacientul urinează “prin prea plin” !)

✓iritative – frecvența crescută a urinarilor (polachiuria), în special noaptea (nocturie), urgență (senzația bruscă și imperioasă de a urină), incontinență prin urgență a urinării (bărbatul “scapă” câteva picături până ajunge la toaletă).

Diagnostic

✓bioumorale – PSA (antigen specific prostatic) , free PSA (ambele ne orientează în diagnosticul diferențial cu un posibil cancer de prostată), probe de funcție renală, sumar de urină, urocultura.

✓Ecografia de aparat urinar cu rezidiu postmictional efectuată de medicul specialist urolog este obligatorie pentru măsurarea volumului prostatic și a rezidiului postmictional. Unele cazuri necesită ecografie transrectala, în cazul unor incertitudini la ecografia abdominală.

 

TRATAMENT

Tratamentul de primă alegere este cel medicamentos. Acesta este eficient la pacienții cu simptomatologie ușoară sau medie. Dacă după 6 luni de tratament medicamentos pacientul nu observă o ameliorare satisfăcătoare a simptomatologiei, sunt necesare alte soluții terapeutice. Se poate apela fie la intervenția chirurgicală clasică de adenomectomie (pentru o prostată cu volum mai mare de 100 cmc) fie la procedura minim invazivă de rezecție transuretrală – TURP (cu laser sau curent electric bipolar, pentru un volum al prostatei de până la 80-100 cmc).

Avantajele TUR-P clasic sau cu laser constau în recuperarea rapidă (neexistând incizii aparențe la nici un nivel), timp de spitalizare mic și confort foarte bun postoperator, cu mobilizarea rapidă a pacientului postoperator, și o rată scăzută de complicații postoperatorii. TUR-P reprezintă alegerea optimă pentru tratamentul chirurgical al adenomului de prostată.

Programeaza o consultatie

Datele personale furnizate sunt utilizate in scopul de a raspunde solicitarilor dvs. Mai multe Informatii despre protectia datelor cu caracter personal regasiti pe: https://europa.eu/youreurope/business/dealing-with-customers/data-protection/data-protection-gdpr/index_ro.htm